duminică, 31 iulie 2011

Tort de ciocolata cu trandafiri galbeni


Pentru o domnisoara draguta am facut acest tort delicios. Blat maro insiropat, mousse de ciocolata alba, mousse de ciocolata cu lapte si mousse de ciocolata amaruie. Glazura oglinda, decor frunze de ciocolata si flori din pasta de lapte praf.


Tarta cu capsuni si crema de vanilie


Blat pufos de tarta, crema de vanilie, capsuni. Merge foarte bine cu orice fructe.



Prajitura "Albinita"


Eu ii spun prajitura copilariei, pentru ca mereu imi aminteste de copilarie. Delicioasa, aromata, usoara si pufoasa, iti da senzatia ca se topeste in gura. Foi cu miere de albine, crema cu lapte, gris, unt, aroma de vanilie si acompaniate de un gem acrisor dau savoare acestei prajituri.



Tort "Nemo"


Nemo este un pestisor simpatic, iubit de toti copilasii care i-au urmarit aventurile in ocean. Si baietelul meu il iubeste pe Nemo, motiv pentru care i-am facut un tort cu simpaticul pestisor.
Blat pufos, insiropat, jeleu de afine, crema cu mascarpone, decorat cu frisca, figurine din pasta de lapte praf si ciocolata.



vineri, 29 iulie 2011

Pavlova


Pavlova este un desert spectaculos, avand la baza o bezea, deasupra frisca si capsuni sau orice fructe, desertul fiind numit astfel dupa o balerina rusa, Anna Pavlova.
Se crede ca ar fi fost creat in cinstea Annei Pavlova in anul 1920, cand balerina se afla in vizita in Australia si Noua Zeelanda.
Daca respectivul cofetar a fost australian sau neozeelandez, nu se stie nici acum cu exactitate, totusi cercetarile indică faptul ca el era din Noua Zeelandă.
Acest desert este extrem de popular in ambele ţări, şi este frecvent servit în timpul meselor festive.
Si un mic secret, am citit undeva ca ar fi si afrodisiac. ;)





Tort trenulet


Blat alb simplu, usor insiropat, crema fina de branza cu frisca si bucati de capsuni, ornat cu frisca, roti de biscuiti :) si dupa cum vedeti, transporta capsuni. 



Tort pentru mama mea


Acest tort l-am facut pentru mama mea cu ocazia pensionarii si a fost foarte apreciat de toti invitatii.
Blat maro insiropat, umplut cu trei feluri de crema de ciocolata (alba, lapte, amaruie), acoperit cu glazura oglinda, ornat cu trandafiri din pasta de lapte praf si frunze de ciocolata.




Paleuri cu ciocolata


Fursecuri pufoase, lipite cate doua cu ganache de ciocolata si glazurate cu ciocolata.



Fursecuri cu bezea


Fursecuri din aluat fraged, cu bezea, lipite cate doua cu gem sau crema.



Tort "Cars"


Blat alb pufos, insiropat, crema diplomat cu bucati de piersici si afine, ornat cu frisca si cu vafa (poza cu doua masinute din "Cars")


Tort "Padurea Neagra"


O celebra reteta germana, un tort delicios pentru iubitorii de frisca. (Contine destul de multa frisca.)
3 foi de blat maro, insiropat cu sirop de visine si un strop de visinata, umplut cu frisca si visine proaspete/congelate/din compot, imbracat in frisca, ornat cu visine si figurine de ciocolata.



joi, 28 iulie 2011

Tort diplomat


Blat pufos, insiropat cu sirop de la compotul de piersici, crema diplomat cu bucatele de piersici, ornat cu frisca.



Cheesecake cu fructe de padure


Cheesecake fara coacere, sau un tort cu o crema fina de branza si frisca, cu aroma discreta de fructe de padure. 
Blat din biscuiti, cu unt si cacao, crema fina de branza cu frisca, in doua culori. Partea rozalie am colorat-o cu suc natural de fructe de padure. Deasupra are jeleu din sucul fructelor de padure si decorat cu aveline din frisca.




Tort cu trandafiri


Blat maro insiropat, crema cu mascarpone si frisca, jeleu de afine, imbracat in frisca, ornat cu trandafiri din pasta de lapte praf si grilaje de ciocolata.




Prajitura "ora 12"


O combinatie delicioasa de nuci caramelizate, frisca, ciocolata.
Blat de negresa (contine nuci, visine din visinata, coji de portocale confiate, cacao), insiropat cu un sirop caramel, glazurat cu ciocolata si ornat cu frisca si nuci caramelizate.




Biscotti cu ciocolata si alune de padure


O reteta traditionala italiana de biscuiti crocanti si deliciosi, care merg de minune langa o ceasca de cafea.
Contin ciocolata amaruie si alune de padure prajite si decojite.



Lamingtones


Blat pufos, cu miere, glazurat, tavalit prin nuca de cocos.